Liban – o călătorie prin țara contrastelor
De când mă știu, Libanul a fost țara în care mi-am dorit cel mai mult să ajung și am știut întotdeauna că atunci când voi vizita această țară o voi face singură. Cumva, trebuia să o fac singură, pentru că asta trebuia să fie o călătorie doar a mea. Eu, o femeie singură, într-o țară arabă măcinată de conflicte. Nu știu dacă îmi doream să demontez niște mituri legate de cât de sigur e să călătorești prin țările astea, dar ce știu sigur e că îmi doream foarte tare să fiu eu cu gândurile mele și să o descopăr în ritmul meu. Poate într-un fel, inconștient, a fost testul meu de a-mi demonstra că pot să mă descurc singură indiferent de împrejurări.
Am început să planific această călătorie încă din 2020. Atunci, însă, din păcate, din cauza pandemiei, am fost nevoită să o anulez. În 2021, mi-am cumpărat din nou bilet, dar până la momentul în care ar fi trebuit să plec s-au schimbat regulile de călătorie, tot pe motive de covid, și am fost din nou nevoită să anulez plecarea. În anul următor, planificasem călătoria după întoarcerea de pe Kilimanjaro. Din păcate, m-am întors de acolo cu o problemă de sănătate si sincer nu am mai avut chef și de alte senzații tari. Și iată-mă în 2023 mai hotărâtă că niciodată să fac această călătorie. De data asta, însă, îmi încolțise în minte un alt gând: să ajung și la Damasc. Așa am petrecut câteva luni, căutând o soluție să văd atât Libanul, cât și Siria. Într-un final, găsisem agenția cu care să intru în Siria (la momentul respectiv Siria putea fi vizitată doar prin intermediul unei agenții locale) și am stabilit toate detaliile plecării. Planul era să stau șase zile în Liban și șase în Siria. Din păcate sau din fericire (sincer, în cazul de față, nu știu ce e mai potrivit), plănuisem să stau primele trei zile în Liban, următoarele șase în Siria, iar la întoarcere încă trei în Liban. Nu am absolut nicio explicație pentru care am ales să planific lucrurile așa. Pur și simplu, la momentul respectiv, mi s-a părut că e mai logic în felul ăsta. Prin urmare, trebuia să intru în Siria pe 7 octombrie, una dintre cele mai nefaste zile, având în vedere atacul Hamas asupra Israelului din această zi. Adevărul e că, dacă acest atac m-ar fi prins în Liban, cu siguranță nu aș mai fi ajuns în Siria, iar acum nici măcar nu pot să-mi imaginez cum ar fi fost viața mea dacă tot ce am trăit în acele zile nu ar fi avut loc niciodată. Cumva, modul ăsta încurcat în care am planificat toată călătoria m-a ajutat să am parte de experiența vieții mele.
Din păcate, așa cum spuneam, din cauza izbucnirii războiului din Gaza, la întoarcerea din Siria am fost nevoită să întrerup călătoria prin Liban. Dar chiar și așa, în cele trei zile cât am stat acolo am reușit să văd o mică parte din lucrurile minunate pe care le are țara asta de oferit.
Deci, de ce să mergi în Liban? Păi, din mai multe motive. În primul rând, Libanul e țara care a fost întotdeauna un model pentru conviețuire multietnică și multiconfesională și care rămâne și astăzi un reper pentru modul în care creștinismul și islamul au reușit să coexiste într-un echilibru relativ. În al doilea rând, țara asta mică, de vreo cinci milioane de locuitori, situată la intersecția dintre Asia, Europa și Africa, se mândrește nu doar cu niște peisaje de vis, ci mai ales cu vestigii istorice impresionante care îți oferă o incursiune de neegalat în ceea ce a însemnat istoria omenirii de la începuturile sale și până în prezent. Iar dacă nu te pasionează aspectul religios și nici cel istoric, atunci ar trebui să vizitezi Libanul doar ca să înțelegi de ce țara asta se laudă cu cea mai gustoasă mâncare din lume și cu cei mai amabili oameni pe care o să-i întâlnești vreodată. Unde mai pui că, libanezii știu și să se distreze foarte tare, în ciuda conflictelor care macină țara de mai bine de 50 de ani.
În cele trei zile petrecute acolo am reușit să vizitez mai multe obiective turistice care m-au impresionat atât prin frumusețe, cât mai ales prin bunătatea oamenilor pe care i-am întâlnit în aceste locuri. În toată perioada asta, l-am avut ghid pe Albert, un om de nota 1000, pe care l-am cunoscut în prima zi când am ajuns acolo și cu care am avut o conexiune imediată, așa că am hotărât să-l am ghid pe toată durata călătoriei prin Liban.
Prima zi mi-am petrecut-o pe străzile din Beirut, în căutarea unei cartele telefonice și a unui schimb valutar. Cum se poate vedea din poza de mai jos, după ce am schimbat 150 de dolari, practic m-am îmbogățit! Am avut efectiv nevoie de un rucsac cu care să car toți banii, ca să nu mai zic de chinul de a-i număra de fiecare dată când voiam să cumpăr ceva!
Beirut – Pigeon Rock
După rezolvarea acestor probleme „administrative”, m-am îndreptat spre locul pe care îmi doream cel mai mult să-l văd în Beirut: Pigeon Rock sau Raouché Rocks, așa cum mai este cunoscut. Acesta este un ansamblu spectaculos de formațiuni stâncoase situat pe coasta Mării Mediterane, în cartierul Raouché din Beirut și este practic locul în care vin pentru prima dată toți turiștii care ajung în Liban. În toți anii în care am plănuit călătoria asta, mi-am imaginat de nenumărate ori momentul în care o să-mi beau cafeaua la una din terasele cu vedere la aceste stânci faimoase. Și iată-mă în sfârșit aici, în fața acestor stânci de la care nu-mi pot lua ochii și mi se pare că tot ce trăiesc e un vis! Nu mai țin minte ce gust avea cafeaua, dar țin minte că mi-au tremurat mâinile încontinuu cât am stat acolo să fac poze, atât de emoționată eram!
Din păcate, cam asta a fost tot ce am reușit să văd în Beirut, pentru că îmi plănuisem să vizitez mai multe la întoarcerea din Siria, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Byblos – Rădăcinile Istoriei Umane
După Beirut, următorul loc pe care mi-am dorit din tot sufletul să-l văd a fost orașul antic Byblos, cunoscut și sub denumirea de Jbeil. Acesta este unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume, având o istorie continuă de aproximativ 7.000 de ani. De-a lungul timpului, Byblos a jucat un rol esențial în istoria civilizației, fiind unul dintre centrele comerciale majore ale lumii antice și locul în care s-a născut alfabetul fenician.
Astăzi, orașul găzduiește o serie de vestigii remarcabile, cum ar fi cetatea cruciată, construită în secolul al XII-lea, și templele feniciene vechi, care amintesc de măreția acestui oraș în timpurile antice. Locul meu preferat din acest oraș a fost portul micuț de la Mediterană. Îmi amintesc că în timp ce mă plimbam pe acolo, m-am gândit că a doua oară când o să mă întorc în Liban e musai să petrec câteva zile doar în Byblos ca să mă încarc cu toată energia locului.
Harissa – Simbolul Spiritualității Libaneze
După Byblos, am plecat spre Harissa, o destinație de pelerinaj situată pe un deal înalt deasupra orașului Jounieh. Harissa este recunoscută în special pentru sanctuarul dedicat Fecioarei Maria, cunoscut sub numele de Our Lady of Lebanon sau Notre Dame du Liban. Această statuie, impresionantă și de un alb strălucitor, veghează asupra regiunii și oferă o priveliște spectaculoasă asupra mării și a munților din jur.
Urcarea până la sanctuar se face cu telecabina, o experiență interesantă, cu atât mai mult cu cât priveliștea de sus asupra golfului Jounieh este una absolut superbă.
Pentru libanezi, Harissa nu este doar un loc de liniște și contemplare, ci mai degrabă o destinație ecumenică. Este modul lor de a arăta lumii întregi că aici sunt bineveniți vizitatori din toate religiile. Astfel, Harissa a fost transformată într-un simbol al unității și toleranței religioase, fiind un loc de reculegere atât pentru creștini, cât și pentru musulmani.
Peștera Jeita – O Minune Naturală
Următoarea oprire a fost Peștera Jeita, situată în valea Nahr al-Kalb. Aceasta este cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase peșteri din lume și este împărțită în două galerii, una superioară și una inferioară, ambele deschise pentru vizitare. În mod normal, nu aș avea cum să vă arăt poze din acest loc, deoarece este interzisă fotografierea în interiorul galeriilor. În Liban, însă, genul ăsta de reguli sunt făcute ca să fie încălcate și, pentru suma potrivită, cei care ar trebui să le aplice se fac că nu văd. Chiar și așa, nu ai voie să folosești blițul – pentru că ar putea să te vadă ceilalți paznici care n-au fost „stimulați” :)) – și fotografiile nu arată prea spectaculos.
Baalbek – Mărturia Măreției Romane
În ultima zi am ajuns și la Baalbek, unul dintre cele mai importante situri arheologice din Orientul Mijlociu. Acesta este situat în Valea Bekaa și este cel mai impresionant ansamblu arheologic din câte am văzut până acum. Complexul arheologic mai este cunoscut și sub numele de Heliopolis sau Orașul Soarelui și este locul în care se găsesc cele mai importante temple construite de romani: Templul lui Jupiter și Templul lui Bacchus, ambele fiind considerate minuni arhitecturale.
În timpul acestei vizite, am avut un ghid care a făcut parte timp de câțiva ani din echipa de arheologi care a lucrat la amenajarea sitului arheologic. Țin minte că m-am gândit atunci că trebuie să fie extrem fascinant să ai oportunitatea de a dezgropa cu propriile mâini vestigii de acum câteva mii de ani, dar, în același timp, n-am putut să nu mă gândesc și cât de frustrant trebuie să fie pentru un libanez să lucreze la descoperirea propriei istorii, sub coordonarea unei echipe britanice care – așa cum le este obiceiul britanicilor – mai și pleacă cu câteva „suveniruri” pe motiv că țara ta nu este capabilă să le valorifice așa cum trebuie.
Cramele Ksara – Tradiția Vinului în Liban
Călătoria mea prin Liban avea să se încheie la Cramele Ksara, unul dintre cele mai vechi locuri de producere a vinului din țară. Acestea sunt situate în Valea Bekaa și au o tradiție începută în 1857 de către călugării iezuiți. Am mai spus asta, iubesc vinul și ador tururile prin crame. Sunt pur și simplu fascinată de poveștile spuse de producători, dar mai ales de pasiunea cu care își prezintă întotdeauna produsele. Evident, că și partea de degustare are farmecul ei, mai ales atunci când ești într-un grup de oameni veniți din toate colțurile lumii, care după primul pahar devin brusc mai sociabili și mai relaxați!
A doua zi, după vizita la Cramele Ksara, urma să plec în Siria și îmi propusesem ca la întoarcere să vizitez orașele din sudul Libanului: Sidon, Tyre și Maghdoucheh, adică exact acele orașe care aveau să fie vizate de atacurile israeliene după izbucnirea războiului. La fel de mult mi-aș fi dorit să ajung în cartierele Sabra și Shatila de la marginea Beirutului. Acestea au fost transformate în tabere de refugiați palestinieni la începutul anilor 80 și au rămas în istorie ca locurile în care, în septembrie 1982, timp de trei zile, au fost omorâți între 1300 și 3500 de civili palestinieni (numărul lor diferă în funcție de cine a făcut numărătoarea). Măcelul a fost coordonat de membrii Forțelor Libaneze Creștine cu complicitatea liderilor israelieni care au văzut în acest masacru o oportunitate de a scăpa de „problema palestiniană”.
Lăsând la o parte tragediile care au măcinat țara asta, Libanul este cu adevărat spectaculos și merită cu siguranță vizitat. Poate, după ultimele evenimente, s-ar putea să ai impresia că nu e tocmai o țară sigură, dar am toată convingerea că lucrurile se vor schimba cât de curând. În ce mă privește, abia aștept să mă reîntorc și să-ți povestesc despre locurile pe care nu am apucat să le văd prima dată. Și, da, sunt absolut sigură că asta se va întâmpla în viitorul foarte, foarte apropiat! 😉