Vietnam – de pe „Acoperișul Indochinei” la plajă în Ha Long Bay
Dacă e să spun primul lucru care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la călătoria din Vietnam, acesta ar fi „Một, Hai, Ba, Dzô!”, care în traducere e ceva de genul „1,2,3, noroc!” și care timp de vreo zece zile a fost ca un fel de mantră pe care am intonat-o cu toții! Nu știu dacă mai are rost să continui cu experiența de acolo, pentru că probabil s-a înțeles deja cum a fost! Totuși aș vrea să vă dau ceva mai multe detalii ca să înțelegeți de ce, dacă aș putea, m-aș reîntoarce mâine și de data asta aș rămâne acolo!
Atunci când am luat decizia de a face această călătorie nu eram mai deloc interesată de Asia de Sud-Est. Văzusem numeroase tururi organizate în partea asta de lume și toate mi se păreau super plictisitoare, organizate mai ales pentru oameni care nu sunt dispuși să facă prea multă mișcare și pe care îi plimbi cu autocarul pe la toate obiectivele turistice. Varianta de a călători singură nu era fezabilă la momentul respectiv, pentru că, sincer, nu prea aveam curajul să fac asta prin Asia. Acum când mă gândesc la treaba asta, mi se pare amuzant că la vremea aia nu vedeam nicio problemă în a planifica o călătorie prin niște țări aflate în conflict în Orientul Mijlociu, dar mă gândeam că sudul Asiei nu e chiar așa safe!
În fine, revenind la călătoria în Vietnam, atunci când am văzut că există un tur „altfel” decât toate celelalte pe care le găsisem până la acel moment, am zis că poate nu ar fi chiar așa rău să mai amân călătoriile pe care voiam să le fac prin Orient și să aleg o destinație cu totul atipică pentru interesele mele din perioada respectivă.
Deci ce avea turul ăsta atât de special încât m-a convins să-i dau o șansă? În primul rând era vorba de o ascensiune pe cel mai înalt munte din Vietnam (Fansipan, 3143m) și câteva zile de trekking petrecute în jurul orașului SaPa, faimos pentru terasele de orez absolut spectaculoase. Mi s-a părut atunci că ăsta ar putea fi un antrenament foarte bun, având în vedere că plănuiam ca în viitorul foarte apropiat să urc pe Damavand (ceea ce nu s-a mai întâmplat, iar Damavand a devenit Ararat, dar asta e o altă poveste).
În al doilea rând, în cadrul turului era inclusă și o croazieră de o zi și o noapte în Golful Hạ Long. Având în vedere faptul că am o frică teribilă de apă, în mod normal nu aș putea să plec singură într-o croazieră care să dureze mai mult de câteva ore. Pentru că aici urma să fiu împreună cu mai mulți oameni, m-am gândit că e ocazia perfectă să testez treaba asta cu croaziera și am sperat din tot sufletul că n-o să mor. Ar trebui să vă mai spun și că timp de vreo lună, înainte de plecare, am căutat să-mi cumpăr vestă de salvare, pentru că știam eu că în caz de ceva n-o să ajungă vestele de pe vas la toată lumea (cred că în Titanic am văzut treaba asta, că nu știu de unde mi-a rămas pe creier :)) În plus, am mai căutat și tot felul de informații să văd cât de des se întâmplă accidente în Ha Long Bay și care e rata de supraviețuire (nu faceți asta sub nicio formă!!!!). Într-un final, cred că mi-a fost mult mai teamă că oamenii cu care merg s-ar putea să mă creadă nebună, decât mi-a fost de moarte, și am decis să renunț la treaba cu vesta de salvare.
A venit și ziua plecării, și iată-mă aterizată pe aeroportul din Hanoi, fără vestă de salvare și puțin îngrijorată că nu-mi găsesc bagajul. După o foarte scurtă conversație – mai mult prin semne, decât prin vorbe – cu niște domnișoare care se ocupau de gestionarea bagajelor, am reușit să-mi recuperez trolerul și am plecat împreună cu toată echipa spre hotel. Având în vedere zborul foarte lung și diferența de fus orar de vreo 6 ore, trebuie să vă zic că prima zi a trecut destul de ciudat. Cu toate astea, n-o să uit niciodată șocul pe care l-am avut în seara aia când am ieșit să ne plimbăm și am început să luăm contact cu agitația specifică orașelor din partea asta de lume. În primul rând, Hanoi nu e chiar cel mai curat oraș din lume, așa că atunci când vezi șobolani care îți taie calea, la doar câțiva pași de locul în care niște oameni gătesc și vând mâncare pe stradă, încremenești puțin în loc și primul gând îți fuge la vaccinul ăla pentru hepatită pe care l-ai tot amânat pentru că nu știai dacă merită să-l faci. În al doilea rând, așa cum spuneam, în toate țările din Sud-Estul Asiei, noaptea, străzile se transformă într-un fel de Night Market unde găsești de toate, dar în special mâncare și multă distracție. Atmosfera de pe străzi este una cu adevărat specială și, sincer, cred că ăsta e lucrul care îmi lipsește cel mai mult când mă gândesc la timpul petrecut prin partea asta de lume. Oricum, dincolo de mizerie și șobolani, primul contact cu haosul de aici m-a făcut să realizez că sigur nu e ultima dată când o să mai călătoresc prin locurile astea.
Dar să vă prezint și câteva dintre locurile pe care le-am vizitat în cele 9 sau 10 zile cât am stat acolo. Sincer nu-mi mai amintesc perioada exactă, tot ce țin minte e că mi s-a părut că timpul a trecut incredibil de repede și totul s-a terminat când abia începusem să înțeleg unde mă aflu!
Hanoi
Ce-i drept, în Hanoi nu am petrecut foarte mult timp, doar zilele de sosire si plecare, dar tot am reușit să surprind puțin din agitația acestui oraș. În primul rând, Hanoi impresionează prin numărul uriaș de scutere și motociclete pe care le vezi pe străzi. Practic, aici, toată lumea se deplasează în varianta asta, iar în intersecții e de-a dreptul haos! În al doilea rând, recunosc că m-a impresionat să văd, dimineața la prima oră, parcurile pline de oameni care fac mișcare. În mintea mea, Hanoiul nu era tocmai orașul în care mă așteptam să văd oameni preocupați de sport, dar se pare că m-am înșelat foarte tare.
După cum spuneam, timpul scurt nu ne-a permis să vizităm prea mult din acest oraș, așa că singurele obiective pe care le-am bifat au fost Mausoleul lui Ho Chi Minh și Parcul Lenin. Acesta din urmă este un loc foarte popular printre localnici, iar cei mai mulți vin aici ca să se relaxeze și să socializeze. În mijlocul parcului se află o statuie impunătoare a lui Lenin, un simbol la care vietnamezii se pare că țin foarte mult și care arată că principiile promovate de sovietici sunt în continuare fundamentul pe care se clădește societatea vietnameză.
De asemenea, Hanoiul e plin de baruri și cafenele, iar dacă ajungi aici, trebuie neapărat să încerci egg coffe – celebra cafea vietnameză cu ou – de care mie îmi este foarte, foooarte dor!
Să vă explic puțin și cum a apărut această cafea și de ce e celebră în Hanoi.
Egg coffee este o combinație delicioasă de cafea tare vietnameză, gălbenuș de ou bătut, zahăr și lapte condensat. Cafeaua a fost inventată prin 1940 de Nguyen Van Giang, un barman care lucra la Hotelul Sofitel Legend Metropole din Hanoi. Din cauza lipsei de lapte proaspăt în acea perioadă, el a găsit o alternativă folosind gălbenușuri de ou pentru a obține o textură cremoasă. E super delicioasă, iar aromă de ou se simte doar foarte puțin.
Un alt lucru șocant a fost să văd scorpioni și șerpi în sticle cu băutură tradițională vietnameză. Mi-am dorit foarte tare să iau câteva sticle cadou pentru prieteni, dar gândul că ar putea să se spargă în bagaj și să mă trezesc cu nenorocirile alea printre lucrurile mele m-a făcut să mă răzgândesc :))
Din câte se pare, acești șerpi conservați în sticle de băutură sunt parte a unei tradiții asiatice vechi care implică prepararea vinului de șarpe (rượu rắn). Aceasta este o băutură alcoolică, de obicei pe bază de orez, în care sunt introduși șerpi întregi, împreună cu diverse plante medicinale. Cel mai adesea se folosesc specii veninoase precum cobra sau vipera, deoarece se consideră că veninul lor (neutralizat de alcool) oferă cele mai multe beneficii.
Inutil să vă zic că n-aș bea chestia asta niciodată în viața mea :))))
Ninh Binh și Dragonul de piatră
După șocul primei zile am început în sfârșit să luăm contact cu frumusețea Vietnamului. La aproximativ 100 de km de Hanoi se află unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în călătoria asta: Ninh Binh sau, așa cum mai este numit, „Ha Long-ul de pe uscat”. Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Ninh Binh este vârful Mua Cave, unde se găsește celebrul Dragon de piatră pe care îl descoperi după ce urci vreo 500 de trepte. Peisajul pe care îl vezi când ai ajuns în vârf e absolut ireal!
Pe lângă asta, am avut ocazia să ne plimbăm cu bicicletele pentru a vizita templele de la Hoa Lu, prima capitală a Vietnamului, un loc istoric înconjurat de un peisaj natural extrem de frumos. Iar la finalul zilei am avut parte și de o plimbare cu barca prin Trang An, renumit pentru peșterile sculptate de apă incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici a fost amuzant să vedem cum încercau ghizii noștri să ne impresioneze vâslind cu picioarele :))
Fansipan – „Acoperișul Indochinei”
Drumul spre Fansipan a început cu o călătorie cu trenul de noapte care urma să ne ducă până în SaPa, în apropierea munților Hoàng Liên Son. Recunosc că am fost impresionată de călătoria cu trenul care, deși nu oferă condiții de lux, este cu muuuuult mai curat decât orice tren cu care am mai călătorit eu prin România. Singura parte proastă a fost că, din cauza diferenței de fus orar, nu am reușit să dorm deloc, iar dimineața înainte de plecarea spre vârf eram absolut praf! Trebuie să vă spun că vârful ăsta poate fi urcat și cu telecabina în aproximativ 20 de minute, dar cum eu eram cu niște montaniarzi adevărați veniți acolo pentru hikking – lucru pentru care, teoretic, si eu mă înscrisesem – l-am urcat pe picioare în vreo 6 ore!!! Eu chiar mi-am dat silința să-i conving că ar fi foarte bine să profităm de avantajele tehnologiei și să luăm telecabina aia, dar probabil au crezut că glumesc. Jur că nu glumeam deloc! Eram atât de obosită, că m-am gândit serios să renunț. Bine totuși că n-am făcut-o, pentru că mi-a plăcut traseul ăsta atât de mult, încât pe parcursul ascensiunii am uitat complet de orele de nesomn și de oboseală. Mă rog, aproape am uitat, pentru că spre finalul traseului, după vreo 5 ore de urcare – fix atunci când începi să întrezărești vârful și să simți gustul victoriei – urmează o coborâre extrem de abruptă și ai practic senzația că tot ce ai urcat urmează să cobori, iar după asta trebuie să o iei de la capăt. Și uite așa plină de bucurie cum eram, m-am pus în fund și am început să plâng. Eram convinsă că, fie am greșit traseul, fie își bate ghidul joc de noi! Dar așa cum fac de fiecare dată pe munte când mă apucă disperarea și conștientizez că nu mă poate ajuta nimeni, m-am ridicat, m-am scuturat de praf și am continuat.
Într-un final, am ajuns la baza vârfului, acolo, de unde începe spectacolul. Spun asta pentru că, după câteva ore de ascensiune prin pădure, te aștepți ca atunci când ajungi în vârf acesta să arate ca orice vârf pe care ai mai urcat tu până atunci. Dar nu, vârful ăsta nu avea nimic în comun cu cele pe care mai urcasem eu. Până să ajungi efectiv să fluturi steagul de pe vârf, urci mai întâi vreo 600 de trepte până dai de o statuie a lui Buddha absolut uriașă, înconjurată de pagode, statui ale Arhaților (ființe demne de adorare) și alte temple budiste. Te învârți puțin aiurea pe aici, pentru că totul pare ireal și habar n-ai unde ai ajuns, și unde se află vârful ăla (începi chiar să te întrebi serios dacă el există sau dacă a existat vreodată!), după care descoperi cu bucurie (cum altfel!!) că mai ai de urcat încă vreo 400 de trepte ca să ajungi în final acolo unde ți-ai propus, adică „să pupi în bot” borna care indică faptul că ești în cel mai înalt punct din Vietnam. Dar stai, oare vezi dublu, de la oboseală și de la treptele fără număr pe care le-ai urcat până aici??? Pentru că nu e o singură bornă care să indice vârful, sunt mai multe (dacă îmi amintesc bine, vreo 2 sau 3)! Ca să nu mai lungesc povestea asta, vă zic doar că am făcut poze cu toate ca să fiu sigură că n-am ratat vârful, pentru că jur că eu n-am înțeles nimic din ce se întâmpla acolo!
După multe poze și entuziasmul reușitei, mi s-a îndeplinit și mie dorința de a merge cu telecabina, ce-i drept pe coborâre, dar tot a fost bine, având în vedere că acum chiar nu mai era nimeni în stare să coboare pe picioare. Cu toate astea, așa cum am mai spus, traseul ăsta rămâne unul dintre preferatele mele.
SaPa – terasele de orez și triburile Hmong
Dacă ajungi în Vietnam, SaPa e de neratat. Orășelul ăsta și întreaga regiune s-au dezvoltat incredibil de mult în ultimii ani, în principal datorită turiștilor care au început să vină aici în număr din ce în ce mai mare pentru a vizita terasele de orez și pentru a lua contact cu obiceiurile și tradițiile triburilor din zonă. Cel mai cunoscut dintre aceste triburi este tribul Hmong care are o istorie și un mod de viață profund legate de peisajul montan al regiunii. În timpul petrecut în această regiune am explorat mai multe sate, printre care Tavan și Giang Ta Chai, situate la câțiva kilometri de orașul SaPa. Aceste sate sunt așezate în mijlocul unui peisaj montan deosebit și sunt cunoscute pentru ospitalitatea localnicilor și pentru arhitectura tradițională a caselor. Tot aici am întâlnit o mare parte din femeile din tribul Hmong care se ocupă în principal cu țesutul și broderia și care fac niște lucruri absolut extraordinare. Unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale culturii Hmong este îmbrăcămintea lor tradițională. Hainele sunt viu colorate, brodate manual (atunci când nu sunt aduse direct din China :)), cu modele complexe pline de semnificații. Practic, din ce am înțeles de la aceste femei, fiecare element de pe îmbrăcămintea lor spune o poveste despre familie, statut și apartenență lor culturală.
Din păcate, în toată perioada cât am stat prin zonă am fost înconjurați de ceață și nu am văzut mare lucru din renumitele terase de orez, dar chiar și așa ne-am bucurat maxim de timpul petrecut acolo. Vă zic doar că ziua înotam prin noroi și seara construiam turnulețe din dozele de bere, la care contribuia fiecare după puteri! Một, Hai, Ba, Dzô!
Croazieră pe Halong Bay
Recunosc că după toate zilele de plimbare prin noroi abia așteptam croaziera asta!
Halong Bay este una dintre cele mai spectaculoase destinații naturale din Vietnam și o adevărată bijuterie a Patrimoniului Mondial UNESCO. Croaziera asta ne-a purtat printr-un peisaj de vis, în care am văzut zeci de insulițe și stânci impresionante care ieșeau din apă. Am avut chiar și puțin timp liber să stăm la plajă, ceea ce a fost de vis!
Camerele de pe vas arătau într-adevăr spectaculos, iar mâncarea a fost de departe cea mai bună din tot ce am mâncat de la începutul acestei călătorii. Am avut parte chiar și de un curs de gătit mâncare vietnameză și, dacă vă uitați cu atenție la filmulețul ăsta, puteți vedea cu cât interes am abordat această activitate :))
A doua zi, înainte de debarcare am primit și o lecție de Tai Chi, o altă activitate pentru care am arătat un interes deosebit. De data asta nici măcar nu m-am dat jos din pat, filmarea de mai jos aparține de fapt unui coleg :))
Într-un final, fie că a fost vorba de peisaje ireal de frumoase, de oameni incredibil de primitori sau de haosul orașelor vietnameze, experiența asta a fost una extrem de interesantă pe care aș repeta-o oricând.
Și, cum altfel să închei această poveste, dacă nu cu ceea ce a devenit laitmotivul întregii călătorii?!
„Một, Hai, Ba, Dzô!”
P.S. Expediția a fost organizată de Mitză Matei pe care îl găsiți aici, dacă vreți să vedeți ce alte lucruri interesante mai face 🙂
